Olimpic Zărnești își continuă parcursul în Cupa României după o victorie spectaculoasă, scor 7-2, pe terenul formației CS Domnești. Băieții noștri au controlat partida în cea mai mare parte a timpului și și-au asigurat calificarea în Turul III al competiției, unde vor întâlni Corona Brașov.
Deși adversara venea după eliminarea formației de Liga a III-a Unirea Bascov în primul tur și se anunța un test dificil, echipa noastră a intrat excelent în meci. Marinescu a deschis scorul încă din minutul 7, iar câteva minute mai târziu a reușit dubla, ducând avantajul la 2-0. Horia Ilie a majorat diferența în minutul 27, iar Olimpic părea să aibă partida sub control.
Pe fondul numeroaselor ocazii irosite de Alex Ilie, Horia Ilie și Marinescu, gazdele au redus din diferență înainte de pauză, astfel că la cabine s-a intrat cu scorul de 3-1.
Partea secundă a început cu un plus de agresivitate din partea celor de la CS Domnești, iar după alte oportunități importante ratate de băieții noștri, gazdele au înscris din penalty în minutul 65 și s-au apropiat la un singur gol.
Reacția echipei noastre nu a întârziat. În minutul 73, Alex Ilie a marcat pentru 4-2, iar acel moment a schimbat definitiv cursul partidei. Adversarii au cedat atât fizic, cât și psihic, iar Olimpic Zărnești a profitat din plin. Horia Ilie și Marinescu au mai punctat o dată, iar în minutul 90, Horia Ilie a închis tabela cu o acțiune spectaculoasă, pornită din propria jumătate de teren și încheiată după ce a depășit pe rând toți adversarii care i-au ieșit în cale.
La finalul întâlnirii, antrenorul Mihai Stere și-a felicitat jucătorii pentru evoluția avută și a privit deja spre următoarea provocare.
„O partidă disputată pe o căldură foarte mare. A fost un meci dominat de echipa mea din primul minut până în ultimul. Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea arătată în acest meci, însă a fost doar un prim meci. Meciurile grele, cu intensitate, vor urma din runda următoare.”
În urma acestui succes, Olimpic Zărnești s-a calificat în Turul III al Cupei României, unde va întâlni miercuri, 12 august, în deplasare, de la ora 17:30, formația Corona Brașov.
Hai, Olimpic Zărnești!
