Vacanța se apropie de final, iar la Olimpic Zărnești este timpul pentru un nou început. Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 11:00, echipa noastră se va reuni pentru startul pregătirilor în vederea noului sezon competițional.
Primul test va avea loc chiar în ziua reunirii, pe noua bază sportivă, împotriva formației Metaloglobus București. Programul continuă miercuri, 15 iulie, de la ora 18:00, tot pe noua bază, în compania echipei Popești-Leordeni. Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 11:00, vom evolua pe stadionul Celuloza împotriva formației Viitorul Onești.
Pe 25 iulie este programat un nou joc de verificare cu Corona Brașov, locația urmând să fie stabilită ulterior, iar pe 1 august vom întâlni KSE Târgu Secuiesc, de asemenea într-o locație ce va fi anunțată în perioada următoare. Pe 8 august, de la ora 11:00, revenim pe stadionul Celuloza pentru confruntarea cu Viitorul Vărbilău, reprezentantă a Ligii a IV-a Prahova. O săptămână mai târziu, pe 15 august, vom disputa un nou amical împotriva formației Măgura Codlea, iar seria jocurilor de pregătire se va încheia pe 19 august, de la ora 17:00, pe noua bază sportivă, contra echipei ARO Câmpulung Muscel.
Între aceste partide de verificare, Olimpic Zărnești va intra și în lupta pentru Cupa României. Pe 29 iulie și 5 august sunt programate meciurile din turul 1 și turul 2 ale fazei naționale, primele teste oficiale ale noului sezon.
Ne așteaptă săptămâni de muncă, meciuri și provocări importante. Împreună, pas cu pas, pregătim un nou sezon în culorile Olimpicului Zărnești!