Cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de reluarea campionatului, am stat de vorbă cu căpitanul echipei noastre, Vlad Berloiu. Acesta vorbește despre stadiul pregătirii de iarnă, unitatea grupului, responsabilitatea rolului de lider și obiectivele pentru partea a doua a sezonului. Un dialog sincer, despre muncă, ambiție și sprijinul suporterilor.
_______________________________________________________________________________
– Cum decurge perioada de pregătire pentru tine? Ești nerăbdător pentru reluarea campionatului?
„Pregătirea de iarnă decurge foarte bine. Chiar dacă este destul de grea, trebuie făcută, altfel nu ne putem atinge obiectivele. Clar că abia aștept să începem, suntem pregătiți chiar și acum, dacă ar începe campionatul.”
– Cum vezi evoluția echipei în acest sezon și care crezi că sunt punctele noastre forte?
„Evoluția echipei este doar în creștere și noi ne-am bazat mereu pe grup, nu pe un singur individ. Cred că acesta este un punct forte, iar un altul este faptul că, și la bine, și la greu, am rămas la fel de uniți, exact ca o «familie».”
– Cum te simți în postura de căpitan al echipei și ce înseamnă pentru tine această responsabilitate?
„Mă simt foarte bine și încerc să fiu un exemplu pe teren și în vestiar. Nu îmi iese tot timpul, dar mă străduiesc.”
– Care sunt obiectivele tale pentru restul acestui sezon?
„Obiectivele mele sunt și obiectivele echipei. Așa cum a spus și Mister, ne dorim să intrăm în play-off și, apoi, de ce nu, să ne batem pentru promovare.”
– Ce mesaj ai pentru suporterii care sunt mereu alături de echipă?
„În primul rând, le mulțumim pentru toate deplasările și pentru tot timpul acordat echipei. Anul acesta îi vrem într-un număr mult mai mare la stadion și noi promitem că nu o să îi dezamăgim.”